“Inteligența Artificială – analiza jurisprudenței românești”, prezentare a Wolters Kluwer România, la Facultatea de Drept din Universitatea Transilvania din Braşov, 17.04.2019
În data de 17 aprilie 2019, studenţi şi cadre didactice ale Facultății de Drept, precum și ale altor facultăți din cadrul Universității Transilvania din Brașov au avut oportunitatea de a participa la prezentarea primei Inteligențe Artificiale ce analizează jurisprudența românească, prezentare concepută de Wolters Kluwer România și susținută de domnul Gabriel Ungureanu, director executiv în cadrul companiei.
Parafrazând din chiar succinta descriere a prezentării autorului, apariția unei noi tehnologii într-o industrie, generează întrebări despre modul în care aceasta ar putea influența activitatea zilnică și chiar carierele celor care profesează în acea industrie, aspect care poate fi resimțit și în activitatea profesională a avocaților, putându-le chiar transforma profesia.
Prezentarea celor de la Wolters Kluwer România nu s-a limitat doar la o simplă prezentare a unui produs ce poate îmbunătăți substanțial activitatea profesională a oricărui avocat, ci a a impulsionat auditoriul în a iniția dezbateri privind capabilitățile produsului prezentat, aspecte de natură etică și de deontologie profesională în utitlizarea acestuia, performanțele tehnice ce pot fi atinse de acesta.
Prezentarea a fost una interactivă, ambele părți participante ridicând probleme de dezbătut, mare parte dintre acestea regăsindu-și răspunsul chiar pe parcursul prezentării.