Conferința Științifică Internațională „Valorile Etice în Societatea Actuală”- Eroarea profesională și dileme etice în perioada COVID-19

5-7 mai 2022

 În perioada 5-7 mai 2022, Universitatea „Transilvania” din Brașov, în parteneriat cu Consiliul de Etică și Management Universitar și Consiliul Național de Etică pentru Cercetare Științifică, Dezvoltare Tehnologică și Inovare, organizează cea de-a treia ediție a conferinței internaționale „Valorile etice în societatea actuală” (VESA). Tema principală a conferinței VESA 2022 este Eroarea profesională și dileme etice în perioada COVID-19.

Impactul eticii în activitățile de educație și cercetare din învățământul superior, activități cu o mare vizibilitate publică, determină abordări și conexiuni inclusiv interinstituționale, atât la nivel național, prin consiliile ministeriale consultative - Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU), Consiliul Național de Etică pentru Cercetare Științifică, Dezvoltare Tehnologică și Inovare (CNECSTDI) și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) – cât și la nivelul instituțiilor de învățământ superior prin comisiile de etică universitare.

În contextul pandemic, etica a cunoscut provocări intense, iar datorită complexității determinate de noua realitate, dilemele etice cunosc o nouă dimensiune generată de dificultatea delimitării în practică între comportamentul neetic și eroarea profesională. Comunitatea științifică simte astfel nevoia de a dezbate multiplele aspecte ale acestor noi dileme, de a-și împărtăși abordările practice și de a genera modele de acțiune.

Organizatorii conferinței doresc ca în acest context, prin abordare științifică interdisciplinară, dezbaterile și cercetările privind etica să faciliteze schimbul de bune practici interinstituționale între participanți. Prin workshop-urilor dedicate (i) președinților comisiilor de etică și consilierilor juridici și (ii) practicienilor în domeniul medical și juridic, în prezența autorităților în domeniu, se dorește identificarea unor soluțiile viabile, inclusiv din perspectivă legislativă.

Prin partenerii evenimentului – CEMU și CNESDTI– lucrările conferinței pot genera uniformizarea abordărilor practice, iar parteneriatul cu ProUniversitaria și Universul Juridic asigură diseminarea cercetărilor științifice, inclusiv prin publicarea articolelor în revista Etică și Deontologie, aflată în al doilea an de apariție și indexată la acest moment în EBSCO și WorldCat.
Mai multe informații sunt disponibile la: http://vesa.unitbv.ro/